ce [ne] facem?

sâmbătă 06.09::
1500H > la bucureşti
a fost foarte fain. de fiecare dată mă întorc cu f f multe impresii şi idei de viitoare proiecte. de atâta acţiune şi făcut pe de o parte, si văzând/auzind atâta vorbărie (în puţa) goală în politichie, la TV şi în gazete am sentimentul că producem cuvinte la banda rulantă, încercând prin aceasta să înţelegem şi să influenţăm lumea din jur – uitând să şi facem ceva în acest sens…


(-îl bag în pm, cu partidul lui cu tot! -pe cine, bre? -nu m-am hotărât încă!)
…ceea ce redă destul de fidel şi opinia mea despre partidul PDLPRMPSDPNLUDMRPNGPINFDGR şi liderii săi.

…dar nu e de ajuns să dăm din gură sau să scriem lucruri mai mult sau mai puţin inteligente pe tastatura calculatorului. scrisul de jurnal începe să-şi piardă farmecul pentru mine. lucurile au fost spuse, mai ales în ceea ce priveşte sighişoara noastră dragă şi problemel cu care se confruntă. lipsesc însă cu desăvârşire acţiuni şi fapte calumea în oraşul notru, indiferent din partea cui… (cu excepţiile punctuale care confirmă, din nou şi din nou, regula).

am vorbit, am spus lucrurilor pe nume, ştim şi aşteptăm ca alţii (autorităţile) să facă în sfârşit ceva – respectiv fiecare să-şi vadă de treabă şi să facă treabă serioasă! deci nu e vorba doar de ceilalţi care să facă ceva ci şi despre noi înşine. ce (ne) facem? asta-i întrebarea! în cel mai larg sens… toate şi cam toţi sînt(em) în mişcare. încotro ne îndreptăm? dece? dece nu? ce să (ne) facem pentru a influenţa cât de cât şi spre binele nostru mersul lucrurilor (de ex. la nivel local)?

…că dacă nu facem noi, fac alţii în locul nostru – dar nu automat în avantajul nostru! după cum ne demonstrează zi de zi marii mahări, mai ales cei care se prefac că ne reprezintă oficial. “fapt” pentru care de acum încolo eu am să scriu mai puţin, pt. că e mai palpitant să fac ceva decât să fac vorbe şi când voi scrie, voi scrie mai ales despre fapte (ale mele şi nu doar ale mele). ce (ne) facem? de acum încolo voi scrie mai ales în căutare de răspunsuri la această “banală” întrebare!
eventual chiar pe un alt blog…

Advertisements

sambata 21. 06:: linistea de dupa furtuni

sambata 21.06.08::
>>Young NGO runs tourist information center in Sighisoara. >>Today’s activities of former Securitate members in Sighisoara. >>19% of profit forcedly paid as bribe by private company for mayor, deputy mayor, local councilor of Sighisoara? >>Reasons for intense car traffic in UNESCO heritage site of Sighisoara.
1130H > ma trezeste mihai (dragomir) la telefon. a venit la sighisoara cu prieteni si vor sa faca o tura cu bicicletele. daca stiam, veneam cu el de la bucuresti! MD are ‘heritage info center’ din cetate, pe care l-a pornit impreuna cu UNESCO venetia. un tip fain de tot din constanta/bucuresti (vezi aici>> si aici>>). ii doresc lui si lui voichita ‘casa ecologica de piatra ‘ – pt. ca s-au casatorit nu demult. (o revad, surpriza!, si pe claudia c. simt ca trebuie sa-mi cer scuze la ea pt. ceva intamplat mai demult…)

1200H > ultima discutie de ‘job’ cu leonie. ne paraseste, dupa 11 luni petrecute la asociatie ca arhitect peisagist si voluntara de nadejde. e bine ca ramane prin zona si nu se intoarce inca in germania… DANKE, LEONIE! in iulie vine poata alta voluntara, tot cu o bursa Leonardo (UE).

zvonuri-barfe-adevaruri sighisorene, aflate sau confirmate recent
cica fam. grabcev
senior (cei cu antenele pe casa, vizavi de hotel korona) ar fi fost securisti care tortionau in vremurile alea (ne)bune pentru ei diversi ‘politici’. madam G. cica ii lovea pe cei anchetati cu bete peste testicule, conform declaratiilor unor victime. iar in vila familiei G. se ascultau in trecut telefoanele sighisorenilor. nu doar in trecut. ci si in prezent. deci si in viitor.

dl. consilier local adrian burlacu cica ar fi un interpus care deruleaza biznisuri ale unor fosti securisti cu rang inalt detot (unul din BV, altul din Ploiesti). na si, ma-ntreb? problema apare la achizitia si construirea hotelului korona a dlui. CL, pe terenuri cumparate la pret redus de la primarie, pt. construirea de case de locuit. si aparent de aici se trag si conflictele cu fl. coman, caruia AB ar fi incercat sa-i creeze probleme financiare serioase prin intermediul unor amenzi inscenate cu ajutorul fostului inspector financiar hutanu (recent condamnat la inchisoare), ca sa nu mai poata cumpara coman unul din cele 3 locuri de casa unde e azi korona. asa a ajuns pe lista de licitatie nu coman ci bandea junior.

dl. fabian, in trecut sef la ATT, si-ar fi trantit vila fix peste piscina unui om in str. marasesti (cornesti), pt. ca acolo i-a dat stefanescu teren de stat, ca sa-l sacaie pe proprietarul vilei din aceeasi curte.

dl. pipas, CONSIG, ex-consilier judetean PSD, cica acum 4 sau 8 ani, venind baut cu masina, de la cheful electoral a lui d danesan, ar fi intrat din spate intr-un BMW si ca sa nu iasa cu scandal mare de tot a platit vreo 5000 de euro omului cu BMWul.

dl. “boss parking“, ca sa-i semneze d danesan contractul de concesiune cu parcarile, a trebuit sa plateasca prin 2005? un fel de “TVA” catre danesan (10% din profit), savu (5%), CL popa (4%). daca n-o facea, risca sa ramana fara contractul semnat. apoi, baiatul a vrut sa scoata masinile din cetate, pt. ca poate controla accesul, dar a intervenit dl. lazar (joker, hotel sighisoara), ca nu se poate, ca clientii lui trebuie musai sa ajunga cu masina in fatza usii hotelului. (ultimul aspect e demult cunoscut.)

1900H > ma-ntalnesc cu bogdan si discutam procesele de contencios pe care le avem cu primaria. ajungem la concluzia ca la urmatoarele contenciosuri (mall, kaufland reloaded) sa cerem stramutarea proceselor (cel tarziu la recurs).

2100H > cica in varf de deal, pe lunca postei, cel care a primit (pe gratis? de la stefanescu) pasunea aceea, vrea sa faca acolo o pensiune. rasare inca o ‘ciuperca’ deasupra orasului?! acolo nu prea este apa, nici canalizare, nici curent. va trebui facut PUD sau PUZ, cu avize de protectia mediului de la APM/ARPM, cu respectarea OUG 195 privind protectia mediului. (problema similara cu vila GCG Turism de pe vila franka).

18.06:: ze mafia strikes back! prostituatele sint niste politicieni mai realisti

miercuri 18.06::
>>Criminal complaint against SD filed by tourism company owned by local councilors. >>Local councilors faced law suits by SD in 2007, due to illegal local council’s decisions. >>Lack of realism by local politicians. >>Ministry of Development MDLPL works on model for public debate of urban development plans.
0945H > iata, fenomenele postelectorale nu intarzie sa apara! foarte amabil, ma suna de la politia sighisoara: s-a depus o plangere impotriva mea de catre s.c. GCG Turism srl. (asociati h. gitschner, cr. ciucan, st. gorczyka). sa merg sa ‘rezolvam problema’. stabilim o intalnire pt. luni, ora 9 dimineata. camera 15. impotriva GCG a depus asociatia SD 2 sesizari la agentia SAPARD + unul din procesele impotriva CL sighisoara are ca obiect reducerea (ilegala a) taxei hoteliere, ceea ce, din nou, ‘atenteaza’ la interesele celor trei (fosti) consilieri locali. si sa nu uitam de celalalt proces impotriva CL privind reducerea ilegala a impozitului pe teren pt. s.c. ASCI (PARAT-RO), care la fel, a lezat interesele dlor. h. gitschner si cr. ciucan. ilegalitatile de mai sus, devenite antologice, i-au ‘murit’ cariera politica a dlui. h. gitschner, uzurpatorul si demolatorul FDGR sighisoara.

1045H > aflu ca in cuvantul liber si zi de zi primarul de mures, dl. mazilu, pardon florea (PD-L), il declara pe fl. coman singurul vinovat de esecul de la alegerile locale din sighisoara, pt. ca nu are charisma samd. si in consecinta sa fie mazilit, vreau sa zic indepartat, din diverse pozitii de conducere din PDL. trocul PDL-PSD, negociat inainte de campanie la tg. mures, pe spinarea sighisoarei, este dus la indeplinire cu “sfintenia” caracteristica politicienilor “sighisoreni”, “ardeleni”, “ne-sudisti”. ce lipsa elementara de realism din partea (re)alesilor locali!: fetele de la fantana spanului sau pensiunea chic sigur nu se cred mai virgine decat alea de pe centura bucurestiului, politicienii nostri insa da!

1145H > marius ichim a fost ales viceprimar de mures (pe langa csegzi s.). MI. a fost si ‘prefect de sighisoara’ prin 2006 si este considerat o eminenta a nulitatii in diverse domenii. o prietena de-a mea care-l cunostea din studentie, s-a distrat de numa-numa’ cand vorbisem intamplator cu ea despre cariera politica a lui MI la sighisoara.

1150H > suna faxul. hopaa! cand suna faxul, e o treaba “serioasa”. vine oare mandatul de arestare pentru infractiunea de implicare civica la sighisoara? sau sentinta? ceva de genul “prin prezenta va instiintam ca ati fost condamnat la azil fortat la medias”? daca primesc circumstante atenuante, poate ca ajung la dumbraveni?! faxul zice asa: “Guvernul Romaniei”, catre asociatia SD…” shit! citesc mai departe. aah, ok! e doar de la MDLPL (ministerul constructiilor)!
astia-s baieti buni! ne invita la o dezbatere privind modalitatile de consultare a populatiei in elaborarea si adoptarea planurilor de urbanism… asta-i fain! pe langa o asociatie de profil precum ATU si diverse ONGuri din capitala + cateva asociatii profesionale am fost chemati si noi la dezbatere! s-a raspandit un zvon pana in ministerele si ONGurile de marca din bucuresti ca ‘astia din sighisoara’ nu se lasa si se ‘baga’ si se implica. si uite ca la MDLPL, MCC si MMDD avem intrare, avem prieteni si sprijin sincer! chiar si la un print charles de wales – ca sa ma dau mare! si la primaria segesvar-ului? avem in mod cert …o usa de intrare, poate cativa prieteni discreti, sprijin sincer insa garantat nu. pentru ca nu.
bucurestenii aia faini (adica o minoritate de 20-30%) au o slabiciune pentru sighisoara. asa ca, cineva acolo jos …in regat ne iubeste! 🙂 asta apropo de strambele anti-‘sudiste’ cu care experimenteaza mai nou prefacutii nostri de politicienii sighisoreni, mureseni etc.

1230H > apar doi tineri, roxana si dan, studenti la litere, din bucuresti. sint indragostiti de sighisoara si de cultura saseasca din zona (ce va ziceam mai-nainte?!). stiu detalii despre cetatile fortificate etc. etc. au citit pe internet de SD, sint in tema cu problema pavajului din cetate ;-), imi zic ca au citit pe samizdat despre problemele cu hotel teleson si de casa schaessburg samd. astia-s mai informati si mai …sighisoreni decat 75% dintre “sighisorenii adevarati” :-). vor neaparat sa faca voluntariat la noi, in timpul vacantei! sigur ca da!

1300H > pleaca r+d si in secunda aia vin henriette si ??? – ea nemtzoaica, el olandez. cu rucsacuri in spinare. cica m-ar fi sunat acum 1 saptamana daca pot sa doarma la noi pe podea. sigur! dar recunosc ca nu tin minte daca am vorbit sau nu cu ei! au trecut deja 7 zile de atunci! 😉 scleroza, scleroza.

1440H > i-ati citit articolul lui sandu, despre meciul de ieri? merita!

1500-1930H > trag tare ca sa recuperez din munca pentru CRJ. din salariul lor de proiect traiesc la ora actuala (200 euro/luna = 1 chirie/luna! ;-). maine si poimaine avem intalnire de lucru la bucuresti. interesant este ca si CRJul, ONGul cel mai ‘greu’ in materie de procese si litigii strategice din romania (implicat in problema rosia montana) a sesizat in 2007 aceleasi ilegalitati comise de CL sighisoara ca si SD! – si a incercat tot ce a putut (mai putin contenciosul administrativ) pt. a determina CLul sa le revoce. demersul lor, intreprins impreuna cu alt ‘greu’ al luptei anticoruptie, transparency international romania, l-au documentat chiar si intr-un volum special!
…si n-au rezolvat nimic! intelegeti ce inseamna asta? primarul, secretarul primariei, CL, comisia juridica a CL, prefectul – niciunul n-au facut ceea ce trebuiau/puteau defapt sa faca pentru a anula respectivele HCLuri! tradarea autoritatilor… iar SD, in paralel cu incercarile CRJ si TIRO a pornit contenciosurile ce sint inca pe rol…

1935-2100H > ne intalnim mai multi la score pub in ulita morii si discutam perspectivele (promitatoare) ale presei independente la sighisoara. se discuta cam 17,03 secunde si despre JSR si ca ar fi practic …gol. (daca lasam deoparte programul TV si rubrica cu staruri de hollywood si TVR1) JSR o fi oare …autogol? 😉

2300H > 175 de vizitatori pe site! salut, servus!!!!

2400H > cum de e deja miezul noptii? oricum, a fost o zi F. BUNA azi! a ploat putin, o ploaie de vara pe care o iubesc atat de mult, inca din tineretea mea de acum 20 de ani. e mijlocul lui iunie! si nu ne-am prins, fiind noi insine …prinsi – unii de altii. cu toate problemele pe care le avem in orasul asta, carand in spinare, de musai si sub ochii administratiei “publice” (aparent privatizate) o mafie grasa si nesatula, parca razbate iarasi o raza de adevar, de omenie si ‘sighisorenitate’ prin sighisoara!

17.06:: votanti controlati, danesan militzian, ‘bascaletzul’ ne da lectii

marti 17.06::
>
> Voters were paid 100 Lei each to vote for mayor Dorin Danesan? >> Mayor of Sighisoara controls members of election committee on election day. >> Will state authorities (SRI included) investigate breach of Law of Local Elections in Sighisoara in May-June 2008?

1400H >
subiectele de azi:
dorin danesan a iesit cu cca. 4000 de voturi in plus fatza de coman. felicitari!, daca sunt voturi primite ‘pe bune’. daca nu, nu.

tot legat de alegerile de alaltaieri:
se pregatesc cateva declaratii ale unor martori privitor la “desecretizarea” votului la mai multe sectii de votare. adica, in multe cazuri ieseau votantii din cabina si aratau buletinul de vot ‘cui trebuia’ din sectia de votare, astfel incat sa poata fi vazuta stampila pe verso, aplicata pe candidatul DD. faceau asta simuland o aparenta nelamurire privind modul in care trebuia indoit buletinul inainte de a fi introdus in urna.

astia sint ‘indicatori grei’
de coruptie electorala, ducand la concluzia ca votantii respectivi, prin prezentarea buletinului de vot stampilat aduceau unei persoane dinainte stabilite ‘dovada’ ca au votat cu cine trebuie. or, asta n-o faci daca nu ai o obligatie de orice fel fata de cel caruia ii prezinti optiunea ta de vot sau fata de cel pe care l-ai votat.

mai pe sleau:
se confirma tot mai mult urmatorul scenariu: s-a platit o anumita suma catre votant, iar acesta trebuia in schimb sa aduca dovada ca nu a incasat cei 100 de lei ‘degeaba’, ci a pus stampila pe candidatul pt. care a fost platit…

si stirea ‘tare’ pe ziua de azi:
candidatul/primarul dorin danesan, s-a deplasat la sectiile de votare in timpul alegerilor si – tineti-va bine de tot de scaun sau de masa calculatorului!i-a LEGITIMAT pe membri sectiilor, pe care ii considera el personal in ‘neregula’ cu actele! sunt mai multe persoane care au trebuit sa scoata buletinul de identitate sa-l arate primarului militzian! (suna ca o anecdota din absurdistan, dar e intamplare adevarata din sighisoara). in curand urmeaza si declaratiile celor legitimati abuziv in sectia de votare de catre acest candidat. despre implicatiile legale/juridice ale unor asemenea abuzuri multiple, diseara.

1410H > trebuie sa cedez calculatorul lui mihaela… + ca am si eu o gramada de alte lucruri de facut acuma. seara tarziu va scriu din nou! apropo miha: au scris in punctul despre proiectul condus de ea, premiat de ambasada marii britanii! si, tot in punctul de ieri a aparut un scurt interviu cu ben mehedin, membru SD si el. avem prezenta media ‘babana’ in presa locala – fix cand nu ne mai trebuie 😉 si tot relativ de media locala: azi am gasit vreo 3-4 articole despre proiecte concrete de urbanism ale SD, mediatizate de JSR si punctul in 2007! atunci, cum de ii face primarul pe oameni sa creada (prin intermediul JSR!) ca SD nu ar face niciodata proiecte constructive? oamenii parca uita …la comanda!

2030H > defapt ar trebui sa reia acuma pe servus tv discutia cu alex si cu mine despre cenzurarea site-urilor noastre de catre s.c. teleson. iti trebuie parola ca sa vizionezi site-ul (nu-i inteleg rostul!). si totusi, nu se vede programul…

2100H > am de lucru la proiectele pentru centrul de resurse juridice si transparency international romania.

2120H > voiam sa scriu despre abuzul primarului de a legitima unii membri ai sectiilor de votare in ziua alegerilor. dar: 1. din pacate chiar nu am timp azi, 2. daca doriti sa vedeti cam unde se incadreaza aceste acte din pdv legal, deschideti legea 67/2004 privind alegerile locale si eventual codul penal. acolo am sa ma uit si eu mai tarziu… + am sa vorbesc si cu prietenul nostru avocat.

sentimentul care ma incearca, vazand maldarul asta de ilegalitati comise la alegeri de ‘ai mari’ ai sighisoarei, este acela de neputinta. o neputinta fatza de abuzurile strigatoare la cer, comise in plina zi si cu N martori – insa nesanctionate de nimeni, in ciuda unor legi 100% in favoarea ‘noastra’…

este de parca “EI” ar beneficia de un fel de regim de privilegii secrete, sau un fel de autonomie pe criterii de clasa si provenienta (rosie). stiu de acuma ca la sesizarile, plangerile penale si tot ce va urma, in ciuda unor probe ‘beton’, paznicii legii vor mima un fel de paralizie aparenta care-i ‘impiedica’ sa le faca dosare penale infractorilor.

si SRIul? ne asculta telefoanele. (cred, presupun, mi s-a spus) poate si pe ale ‘lor’. dar din nou, ma tem ca si la ei va prevala principiul paraliziei selective vizavi de cei observati…

si europa? va tacea. nu pentru ca ar fi selectiva in aplicarea unor norme, dar in primul rand, alegerile sint de competenta autoritatilor locale/nationale, nu a bruxelles-ului. + ca cleptomania mitocaneasca la care asistam cu totii live, se situeaza undeva mult SUB RADARUL cultural al europei si al europenilor ca sa poata credea ca asa ceva e posibil! infine…

2210H > se pare ca metoda de acaparare a primariilor prin colaborarea frateasca, reciproc avantajoasa PSDului si PNLului ar fi fost o schema aplicata in mai multe orase ale tarii.

2215H > cica a. gherca ar fi un candidat 1. pt. postul de viceprimar, si 2. pentru postul de …proprietar al fostei cladiri a securitatii, in cornesti. casa nu e revendicata si urmeaza eventual a fi vanduta. lui a.gh.?

2220H > dumbraveni, un model pt sighisoara? aud ca la bascaletz ar fi fost o situatie similara in primul tur cu a sighisoarei. covoare electoral-asfaltice, turnate la repezeala ca sa acapareze primarul voturi etc. vine turul 2, cetatenii din urbea vecina se enerveaza si-l voteaza pe contracandidat primar – la 14 voturi diferenta! 😉

gata > pe azi! (cat o fi facut romania cu olanda? nu am auzit inca strigate colective de bucurie prin oras!)

16.06:: despre invinsi victoriosi si castigatori …INVINSI

luni 16.06::
>>Winners of local elections mourn, losers cheer. >>Have voters been paid 100 Lei each to vote for mayor Dorin Danesan? >>(Paid?) voters in Sighisoara show designated persons in election committee whom they voted with. >>Local journalist quits local newspaper after breach of Local Election Law and Media Law by local media tycoon Petru Basa (s.c. Teleson).
1200H > stiti cum e lunea, dupa o zi sau cateva zile de evenimente intense si solicitante: ai nevoie de o pauza, sa se depuna un pic trairile, sa-si gaseasca locul in memorie. in plus, si viata de zi cu zi, neglijata de mine in ultimele saptamani, asteapta geloasa sa fie luata in considerare. adica: facturi de lumina, telefoane, gaz, apa samd. ce vor sa fie platite, cateva cumparaturi la piata (telemea proaspata si ceapa verde de prin zona noastra, rosii din sud, cirese din zona aradului).

1400H > trec pe la parchet sa aflu nr. de inregistrare al plangerii penale impotriva s. c. teleson sa. cei de acolo sint ocupati inca cu mutatul, dupa renovarea si dotarea noua a cladirii. doamnele de la registratura se uita totusi in registru pt. mine: e nr. 767/p din 08. 06. 08.

1500H > pranz cu ingredientele de mai sus! 🙂 acompaniat de muzica portugheza – ‘madredeus’

1600H > la birou asteapta alte activitati urgente, raportari de proiecte samd. (si ele geloase, pt. ca neglijate de saptamani intregi). trece alecu mihai (pictorul de biserici) pe la noi, pt. ca are o problema cu vecinul sau care vinde ‘drujbe’ si il f…reaca la cap toata ziua cu o galagie infernala. si asta de luni daca nu de ani de zile. primaria si politia nu fac nimic pt. ca cam toti politzaii au seminee, alimentate cu lemne de la ocol (pe gratis?) si in concluzie si cate o drujba, drujbe pe care tipul de la “husqarna’ i le repara pe gratis. acuma AM cauta un avocat calumea…

ah, ieri parca a fost reales marioneta, pardon primar de sighisoara, numitul danesan dorin ioan… din motive de igiena mentala si sufleteasca n-am sa scriu prea multe despre el …si ele (adica voturile cumparate en gros – cu 100 de lei bucata si cu “confirmare de votare corecta” din partea celor mituitzi, prin prezentarea publica a buletinului de vot stampilat la DD inainte sa fie introdus in urna!). acuma, va ‘soptesc’ doar atat: nu cunoastem inca motivele, dar ieri, dupa aflarea vestii ca a castigat alegerile, primarul si echipa-gashca lui nu dadeau semne ca s-ar bucura de victorie, ci pareau de-a dreptul morcoviti.
nici urma de bucurie sau chiar triumfalism din partea lor. ceea ce poate ca e un semn. semn ca sint realisti. poate ca “invingatorii” de ieri au realizat ca votul cumparat de la tzigani, batrani, sarantoci, clienti constransi (adica cei mai infantili si dependenti dintre alegatori) nu a fost hopul final inainte a inca 4 ani de liniste si de desfrau in primarie si CL. poate ca au realizat ca au (de) platit un pret (enorm) pentru victoriile pe blat din 1 si 15.
ei stiu ca s-au infundat in nelege si infractiune pana-n gat ca sa se mentina acolo unde demult nu le mai este locul: in spinarea sighisorenilor. si stiu ca pana recent doar ei stiau asta + cativa putini din oras. si stiu ca acuma stim tot mai multi si stiu ca nu mai pot controla ei sa stie la un moment dat toti care vor sa stie …si mai stiu ca la “alegeri” au fost surprinsi in flagrant delict, pozati, filmati, documentati, discutati, demascati, sesizati, reclamati…
stiu si eu, stiu si ei si stim cu totii ca aliatul lor de nadejde sunt functionarii corupti si/sau complici din institutiile ‘hard’, adica parchet, BEC, prefectura, ministere, politie care le asigura spatele si le deschid portitele secrete prin care se strecoara cand omul normal, adica ‘nestiutor’ crede ca nu mai au scapare din mainile institutiilor respective. pt. ca fara o asemenea protectie informala si sfidatoare nu si-ar fi permis manevrele din ultimii ani + inscenarea numita cu oarecare exagerare “alegeri locale libere, democratice, secrete” 2008…
colosul DD-PSD-Basa a castigat formal, a trecut cumva de alegeri – si acuma se clatina. cine se uita atent la el, vede ca se clatina. se balangane greoi ca un dinozaur satul dintr-o parte intr-alta. se-nclina si-si revine, dupa care cedeaza in partea cealalta. colosul DD-PSD-Basa a trecut linia de sosire, ranit grav. si se clatina si se balangane in fatza ochilor nostri. si colosul se indreapta din instinct, dar parca absent si hipnotizat catre parghiile puterii acaparate din nou, rascumparata din banii nostri. parghii care nu vor mai functiona la fel ca inainte de 1 si 15 iunie 2008.
si monstrul nostru gingas se teme parca de aceleasi parghii ale puterii care l-au hranit si ingrasat pana acuma. pt. ca ele au fost in mod discret ‘resetate’ in ultimele luni, in ultimele saptamani si ultimele zile. Asta nu doar de catre un contracandidat bataios si echipa sa ci si de cativa sighisoreni de rand, neinfricati si cu respectul la MINUS INFINIT fatza de (pretinsa) elita ticalosita si putreda din oras. si micutzul monstru nu va stii care din butoanele si parghiile bine cunoscute de el si aplicate pana acuma in propriul folos, vor urma sa declanseze incepand de acum efecte nedorite de el – cu consecinte imprevizibile.
atata pentru azi, despre cele de ieri…

2000H > vin mai multi tineri turisti cu rucsac-uri (sua, canada, austria, turcia, japonia!), prin intermediul site-ului www.couchsurfing.com si www.hospitalityclub.org pe care-i cazam pe gratis la sediul asociatiei SD. dorm pe jos pe saltele. incercati site-urile astea! sint geniale! te inscrii si beneficiezi de cazare gratuita la ceilalti utilizatori (daca esti de incredere). e o ‘inventie’ f f faina!

2045H > pe www.servustv.ro trebuie sa fi aparut deja discutia cu alex gota, subsemnatul, julien tanase (redactor) despre cenzurarea site-urilor www.sighisoara-samizdat.ro si www.sighisoaradurabila.wordpress.com de catre s.c. teleson. ca sa vizionati filmele de pe servustv trebuie sa va faceti parola… diseara, incepand cu ora 2055 (peste 1 minut) se va arata discutia la score-pub in ulita morii.

2100H > adi dita traieste!!! 😉 iacata sedea la score pub la taclale! a reaparut in oras dupa doua saptamani de ‘disparitie’ de la JSR. ghiciti care a fost motivul pt. care a fugit efectiv din oras/de la redactie? violarea din toate pozitiile a libertatii presei de catre BULIBASA mediei locale.

2130H > ii spun lui adi dita ca pe servus tv vom discuta azi despre seful lui (basa petre, s.c. teleson, la care el ma corecteaza ca e vorba de “fostul sef”! luati exemplu jurnalisti, ca poti fi reporter meserias si om in acelasi timp! adi, iti fac o cinste!

2200H > maine inainte de meciul RO-NL se va relua transmisia video-stream de pe www.servustv.ro (despre cenzura si presa locala la sighisoara). si incepand cu miercuri discutia va putea fi descarcata de pe site-ul lor…

2245H > cica str. horea, in cornesti e un fel de strada a noilor VIP-urilor (casele lui Danesan, Danesan, Danesan, a arh. sef Velicu, a unui consilier judetean de la PD (atentie, pericol de corupere!) samd. pe strada respectiva e asfalt frumos facut, trotuarul pavat calumea – si se si spala stradutza ca masina de spritzuit.

2350H > hey!! e invazie de cititori pe blog! astia sinteti voi care cititi in aceasta secunda!!! 🙂 am inceput site-ul acum 3 saptamani, asa, dintr-un impuls, si m-am mirat/bucurat sa vad ca am zilnic vreo 30-40 de vizite… iar de la 1 iunie incoace era deja pe la 50-80-100 de hit-uri pe zi. o senzatie si asta! primul varf a urmat pe 2 iunie, dupa primul tur, cu 144 de vizite si ieri iarasi a luat-o ‘razna’, la 218! si iata ca azi ati urcat la 266 (iar la 0230H dimineata la 295)! e o simpla cifra – si totusi nu! pt ca e vorba de oameni, cititori. care trebuie sa fitzi f. interesati de elucubratiile mele! indiferent daca sinteti sau nu de acord cu cele scrise aici, eu va consider prieteni virtuali pe toti!

2355H > va pun imediat si un video cu cateva impresii despre ziua de azi! (vezi mai sus)